Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   "Audiovizualul public este obligat să…

„Audiovizualul public este obligat să reflecte campania electorală”

Comisia Electorală Centrală a adoptat Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale la alegerile în noul Parlament din 29 iulie 2009 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova şi instrucţiunea privind securizarea . Chişinău, CEC – În şedinţa de marţi, 23 iunie 2009, Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale la alegerile în noul Parlament din 29 iulie 2009 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova. El stabileşte modul de plasare a publicităţii electorale, organizare a dezbaterilor electorale, acordare a timpilor de antenă în instituţiile audiovizualului, presa scrisă, internet şi telefonie mobilă, ultimele două fiind asimilate presei scrise. Documentul prevede că toate materialele care vizează alegerile parlamentare vor fi difuzate şi/sau publicate cu genericul „Electorala 2009″ şi vor fi achitate în avans din „fondul electoral” al concurentului electoral. Instituţiile audiovizualul public sunt obligate, iar cele private sunt în drept să reflecte campania electorală. Instituţiile private trebuie să anunţe Comisia Electorală Centrală şi Consiliul Coordonator al Audiovizualului în termen de 3 zile dacă doresc sau nu să participe la reflectarea campaniei electorale.

În vederea securizării procesului de votare, Comisia Electorală Centrală a hotărît ca birourile electorale ale secţiilor de votare să marcheze cu ştampila specială actele de identitate ale alegătorilor care vor participa la votare. Ştampila reprezintă o placă dreptunghiulară cu lungimea de 25 mm şi lăţimea de 10 mm, avînd imprimată inscripţia „29.07.2009
ALEGERI”.

Tot în şedinţa de luni, Comisia Electorală Centrală a constituit Oficiul de Protocol al Observatorilor care va fi responsabil de asigurarea unei activităţi eficiente a observatorii internaţionali; a aprobat modelul listelor (de bază) şi suplimentare pentru alegerile parlamentare din 29 iulie curent.

Comunicat de presă al CEC